Redeschidem „Lista localitatilor fara perspectiva”?


Interviu acordat Revistei „Moldova Urbana”, nr. 4-6, 2006

Daca nu vor fi intreprinse masuri urgente statul risca sa redeschida „Lista localitatilor fara perspectiva”

Dle Bulat, după părerea Dvstră, ce prezintă astăzi “Moldova urbană” şi “Moldova rurală”? Care sunt diferenţele şi similarităţile dintre ele?

În cifre statistice „Moldova rurală” se cuprinde în 1795 localităţi, sate şi comune foarte mici – 7-100 locuitori (Ceroborta, Buneţi, Teliţa Nouă sau Stanileşti), medii – 3-5 mii şi mari peste 8 mii la Pelinia, Talmaza sau Bubuieci, sau peste 11 mii la Cărpineni. Privită de la înălţimea zborului de pasăre, Moldova este una din cele mai frumoase ţări. Câmpii, podişuri şi coline verzi, lacuri mici şi localităţi amenajate legate între ele cu o reţea de drumuri. Coborând „pe pământ” lucrurile sunt mai puţin frumoase. Chiar de la intrări, majoritatea localităţilor noastre rurale denotă că se confruntă cu o mulţime de probleme. Drumuri deteriorate, maidane ale fostelor complexe zootehnice în ruine, case părăsite, case de cultură neîngrijite, stadioane neamenajate, infrastructură de servicii slab dezvoltată, multe păsări fără supraveghere şi multe baruri.  Desigur sunt multe sate în care „suflul european este acasă”. În aceste sate găsim gospodării mari amenajate „cu gust”, instituţii publice proaspăt reconstruite, reţele de gaz şi apeduct noi precum şi drumuri asfaltate. Însă, numărul acestor sate este mic.

Statistica spune că „Moldova urbană” ar trebui regăsită în cele 65 oraşe, din care 11 sunt în partea stângă a Nistrului. Dar a spune „Oraş” unor localităţi precum Bucovăţ, Mărculeşti, Iargara, Ghindeşti, Căinari, Buruinţa, Frunze, ş.a. este foarte greu. În aceste localităţi mulţi dintre locuitori spun „la noi în sat” şi se consideră mai mult „săteni” decât „orăşeni”. Astfel, „Moldova urbană” este la Chişinău şi Bălţi (fac excepţie aici de oraşele din stânga Nistrului). Lista poate continua cu alte oraşe precum Cahul, Soroca, Ungheni, Orhei, Hânceşti, Comrat şi încă câteva. Actualele oraşe-centre raionale, cu excepţia celor care au fost centre judeţene, încearcă să redevină centre regionale de atracţie dar mai au mult pentru aşi reconstrui infrastructura, fondul locativ şi serviciile. În rest oraşele noastre sunt foarte mult ruralizate şi sunt mai degrabă nişte „sate mari”.       

 

Desfăşuraţi activităţi în toate zonele Moldovei. După părerea Dvstră, care sunt diferenţele majore între Nordul, Centrul şi Sudul Moldovei din punct de vedere economic, social şi psihologic?  

Datorită noilor condiţii de organizare a vieţii şi activităţii diferenţele geografice practic au dispărut. Desigur au rămas specializările economice tradiţionale. Dar după indicatorii economici de dezvoltare teritorială este mai greu de stabilit anumite diferenţe majore între regiunea de nord, centru şi sud. Raportul Anual de Evaluare a Implementării SCERS prezentat în aprilie, la compartimentul dezvoltare regională atestă că municipiile Chişinău şi Bălţi rămân în continuare cele mai prospere „regiuni” cu ponderi semnificative practic la toţi indicatorii de dezvoltare economică şi socială. Sub aspectul volumului producţiei industriale pe cap de locuitor raioanele Briceni, Ocniţa, Rîşcani (Nord), Criuleni, Teleneşti (Centru) şi Leova (Sud) au înregistrat cele mai joase niveluri, iar raioanele Cahul, Taraclia şi UTA Găgăuzia cele mai înalte. Dezvoltarea reţelei de comerţ şi prestare a serviciilor cu plată populaţiei este mai bine dezvoltată în regiunea Centru, după densitatea drumurilor publice nivelul cel mai înalt este atestat în regiunea de Nord, după veniturile populaţiei nivelul este mai înalt în regiunea Centru şi Sud, dar după nivelul ratei şomajului regiunea nord are întâietatea. Cele mai multe locuri de muncă în 2005 au fost create în UTA Găgăuzia, raioanele Cahul, Căuşeni, Hînceşti, Orhei şi Soroca. Astfel, aş putea spune că în mare parte oamenii s-au „reprofilat” şi în prezent se evidenţiază alte diferenţe geografice din punct de vedere economic, social şi psihologic.

În localităţile frontaliere, în special cu Ucraina populaţia este „ocupată” cu creşterea fructelor şi legumelor şi comerţul în Ucraina şi România. Populaţia din localităţile aflate în zona de influenţă a municipiilor Chişinău şi Bălţi dar şi unele oraşe mai mari (Soroca, Cahul, Ungheni, Hânceşti, Căuşeni, Ocniţa) îşi are preponderent locul de muncă în aceste oraşe, cu regim de transport tur-retur. Localităţile din apropierea imediată a Chişinăului sunt adevărate „dormitoare ale oraşului”. Oraşele-centre raionale sunt în prezent locul cel mai potrivit pentru dezvoltarea micului business. Localităţile aflate în preajma arterelor naţionale şi internaţionale se transformă cu vine primăvara şi până toamna târziu în adevărate pieţe agricole unde poţi găsi atât produse agricole locale cât şi de import şi exotice. Specifică este viaţa în localităţile amplasate geografic nefavorabil, departe de traseele naţionale şi greu accesibile. În aceste localităţi activitatea economică este conservată pe culturile agricole tradiţionale, infrastructura tehnico-edilitară şi de servicii este slab dezvoltată, majoritatea populaţiei economic active este plecată. În cazul în care faţă de astfel de localităţi nu vor fi întreprinse măsuri politico-economice adecvate statul va fi nevoit să redeschidă „Lista localităţilor fără perspectivă”.  

 

Se vorbeşte mult despre impactul macroeconomic al banilor transferaţi de gastarbaiteri. Dar care, după observaţiile Dvstră, este acest impact la nivelul unei localităţi rurale din Moldova?

Asta este – se vorbeşte. Nimeni însă, încă nu a estimat profund ce fel de impact au banii transferaţi. Deşi au fost efectuate unele cercetări, fenomenul necesită investigaţii suplimentare. Din observaţiile noastre, dar şi discuţiile avute cu participanţii la activităţile pe care le desfăşurăm în localităţi putem conchide că impactul banilor transferaţi la nivelul localităţilor rurale este nesemnificativ. Acesta rezultă din faptul cum sunt cheltuiţi aceşti bani şi care este ponderea lor în investiţiile pe termen lung la nivel de localitate. În cele mai dese cazuri, banii câştigaţi cu greu peste hotare se investesc în: reparaţia şi amenajarea caselor de locuit sau procurarea apartamentelor în oraşele mari; achitarea taxelor pentru studiile copiilor; procurarea automobilelor şi, tot mai frecvent în ultimul timp, sănătate. Ceea ce mai rămâne se depune sub formă de depozite bancare. În localităţile rurale sunt foarte puţini din cei care investesc în deschiderea unei afaceri, procurarea tehnologiilor performante sau investiţii. Cauzele sunt evidente. În primul rând se investeşte în îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale familiei, ceea ce este un lucru firesc. Urmează asigurarea viitorului copiilor, propria sănătate şi a unor venituri mici din dobânzile bancare. La investiţii gastarbaiterii se gândesc în ultimul rând. Factorii ce condiţionează acest fapt sunt de natură subiectivă: neîncrederea în succesul unei afaceri, lipsa cunoştinţelor în lansarea şi gestionarea unei afaceri, dezinformarea referitor la procesul îndelungat, complexitatea şi controlul exigent din partea statutului asupra activităţii antreprenorilor, lipsa simţului de întreprinzător şi obţinerea profiturilor, tradiţiile locale (de a avea o casă mare, a avea multe rude, etc.); resurse mici şi nesiguranţa în stabilitatea valutei naţionale, etc. Dar şi de natură obiectivă: climat investiţional local şi mediu de dezvoltare a afacerilor nefavorabil, lipsa stimulentelor şi a susţinerii din partea statutului, nesiguranţa investiţiilor, corupţia, politicile financiare ale statutului.

 

Cum aţi caracteriza o primărie – tip şi un primar – tip de oraş mic din Moldova?  

Primăria–tip a unui oraş mic din Moldova, este o instituţie publică amplasată într-o clădire administrativă veche, care nu a suportat reparaţii capitale de cel puţin 5-10 ani, cu birouri slab iluminate şi neîncălzite, mobilier vechi şi utilaje tehnice depăşite. În primăriile care „au dat de gustul” proiectelor de finanţare externe putem găsi echipamente moderne, reţele locale de calculatoare şi chiar conectare la internet. Personalul primăriei-tip este constituit din câţiva specialişti  trecuţi de vârsta medie, care pot fi găsiţi în birouri în orele de primire şi numai până la ora 17.00. În rest „ei sunt” în teritoriu, sau la seminare, la raion, sau în şedinţe sau în concediu. Primăria-tip este o instituţie cu o autoritate mică în localitate, mai ales în oraşele reşedinţă de raion şi este frecventată de cetăţeni în special în orele de dimineaţă.

Primarul-tip al unui oraş mic din Moldova este un bărbat trecut de 45 ani, care este în primul rând un bun gospodar, foarte subiectiv şi în măsură diplomat, are experienţă în conducere, mai puţin punctual dar ordonat, care tinde a-şi respecta cuvântul şi promisiunile făcute în campania electorală, care are respect faţă de cetăţeni şi este unul din cele mai respectate persoane în localitate. Specificul lucrului face ca primarul-tip al unui oraş mic din Moldova trebuie să ştie să „se discurce” în orice situaţie fie că este vorba de dezvoltarea economică locală, reparaţia drumului sau protecţia mediului, protecţia civilă sau protecţia socială a persoanelor în etate, procedura de judecată sau procedura de achiziţii publice, sisteme de apă şi canalizare sau agricultură şi industrie, sau relaţii internaţionale. Deci, el este „un om universal”.

 

Din punctul Dvstră de vedere, care sunt principalele probleme cu care se confruntă oraşele mici din ţară?

Perioada extinsă de transformări economice şi sociale dar şi reformele administrative şi-au pus amprenta asupra dezvoltării oraşelor mici. În prezent ele se confruntă cu o multitudine de probleme principalele dintre care sunt: (i) infrastructură degradată (drumuri deteriorate, sisteme de apeduct şi canalizare cu termene de exploatare depăşite, fondul locativ vechi, etc.) (ii) calitatea nesatisfăcătoare sau lipsa serviciilor publice (în majoritatea oraşelor mici s-a uitat de ceea ce este încălzire, serviciile de salubrizare, asigurarea cu apă potabilă sau transport public lasă mult de dorit); (iii) economie subdezvoltată, lipsa locurilor de muncă respectiv venituri insuficiente ale majorităţii locuitorilor; (iv) indiferenţa populaţiei faţă de problemele localităţii şi neimplicarea în procesul decizional; (v) criză de autoritate ale Primăriei şi Consiliului local ce reiese din competenţele extinse neasigurate cu mecanisme, instrumente de influenţă şi în mod special de lipsa resurselor financiare necesare. Aceste probleme sunt secundate de un şir de factori de influenţă care fac ca soluţionarea lor să se extindă în timp. Principalii din ei sunt: (i) lipsa capacităţilor de atragere şi gestionare a resurselor financiare străine acordate sub forma granturilor; (ii) lipsa structurilor de atragere a investiţiilor; (iii) lipsa ofertelor investiţionale faţă de potenţialii investitorii.

 

Cum aţi putea caracteriza procesul de planificare strategică în localităţile moldoveneşti la etapa actuală?

 Apreciez înalt localităţile care au dat dovadă de voinţă şi au găsit resursele necesare pentru a elabora Planul strategic de dezvoltare al localităţii conform cerinţelor moderne. Consider că fiecare comunitate trebuie să dispună de un Plan strategic de dezvoltare. Planul strategic este un document care permite prognozarea şi controlarea procesului de dezvoltare la nivel local, incluzând scenariile posibile de acţiune, are drept efect cunoaşterea mai bună a mediului intern şi extern în care operează comunitatea, oferă imaginea viitorului dorit al comunităţii şi include acţiunile de soluţionare a problemelor cu care se confruntă comunitatea. Este foarte bine atunci când planurile strategice sunt însoţite de portofolii de proiecte prioritare. Acestea permit atragerea de investiţii atât din interiorul localităţii cât si din exteriorul ei. În prezent în Moldova se implementează un şir de programe care oferă comunităţilor posibilităţi investiţionale. Prima condiţie de accesare a finanţării este dispunerea de planul de dezvoltare. Din aceste considerente procesul de planificare strategică la nivel local este în plină desfăşurare şi se află la o etapă avansată de aplicare. Etapa incipientă a procesului de planificare strategică, când planurile strategice se elaborau în birouri şi cabinete, fără a fi consultate şi aprobate de principalii beneficiari cred ca este depăşită. În prezent procesul de planificare strategică este bazat pe principiul implicării cetăţeneşti la toate etapele de elaborare, dezbatere, ajustare, aprobare, implementare, monitorizare şi actualizare a planurilor strategice. Planurile strategice se elaborează conform unor metodologii testate, aplicabile şi uşor de înţeles. Documentele elaborate sunt cât se poate de mult legate de realităţile din teritoriu, potenţialul existent. Resursele disponibile, oportunităţile şi posibilităţile de dezvoltare. În paralel, la nivel local se consolidează echipe de planificatori locali şi structurile necesare implementării şi monitorizării implementării strategiilor.

 

Care este situaţia tineretului în provincia moldovenească?

Situaţia tineretului este foarte incertă. Din cauza lipsei locurilor de muncă sau lipsei atractivităţii ofertei de muncă tineretul este nevoit să plece din provincie şi să migreze în oraşele mari sau şi mai rău să plece peste hotare pentru a-şi asigura sursele de existenţă. Situaţia tineretului este îngreunată şi de faptul că din cauza lipsa mijloacelor financiare şi a alocaţiilor mici care se dau administraţiilor publice locale pentru cultură, tineret şi sport în provincie practic lipsesc condiţiile de organizare a odihnei active şi agrementului pentru tineret. Casele de cultură sunt în stare deplorabilă, cercurile de artişti amatori funcţionează doar pe alocuri, stadioanele sunt „frecventate mai des” de animale decât de membrii cluburilor sportive. În aceste condiţii, dacă nu pleacă din localităţi, tinerii îşi găsesc refugiu la baruri sau în „grupuri neformale” ce activează mai mult pe timp de seară-noapte. Desigur, sunt şi excepţii plăcute. În multe localităţi tinerii au dat de „gustul proiectelor”. Ei sunt organizaţi în ONG-ri locale şi-au creat centre de informare şi acces la internet, implementează activităţi menite să schimbe viaţa în localităţile lor. Am primit satisfacţie şi am colaborat foarte bine cu „Autorităţile publice locale tinere ale oraşului Teleneşti”. Spre informarea cititorilor, în oraşul Teleneşti este constituit şi activează „Consiliul local al Tinerilor” şi a fost ales chiar şi un „Primar tânăr”. În perioada decembrie 2005 – mai 2006 oraşul Teleneşti a beneficiat de un proiect de asistenţă PNUD în elaborarea Planului Urbanistic General. Abnegaţia şi dorinţa de a schimba lucrurile în bine în oraş cu care s-au implicat tineretul în analiza problemelor, identificarea direcţiilor de dezvoltare, elaborarea şi dezbaterea publică a PUG este demnă de laude. Tot aici aşi putea menţiona buna organizare şi activitate a organizaţilor de tineret din Ungheni, de la Mândreşti şi Verejeni, Cauşeni, Cahul, Leova, Soroca, Grătieşti şi multe alte localităţi. Totuşi, consider că aspectului economic de  angajare al tinerilor autorităţile publice trebuie să acorde atenţie în mod prioritar. Tergiversarea creării noilor locuri de muncă atractive şi a îmbunătăţirii condiţiilor de activitate a micilor întreprinzători vor face ca entuziasmul tinerilor să fie diminuat complet şi atunci ritmul de îmbătrânire a provinciei va creşte şi mai mult.

 

Ce părere aveţi vis-a-vis de crearea Ministerului Administraţiei Publice Locale şi ce aşteptări aveţi faţă de acesta?

În cei aproape 20 ani de independenţă a Republicii Moldova, sistemul de administrare publică locală a fost cel mai zdruncinat de reforme. Reforma începută în 1992 a fost stopată în 1994. Prin reforma administrativă din 1998 se părea că se va constitui un sistem european de administrare ca să revenim în 2003 înapoi la sistemul vechi. În prezent, se pregăteşte o nouă reformă (dezvoltarea regională şi descentralizarea administrativă) care va fi cel mai probabil implementată după alegerile locale. Prin aceste reforme sa reuşit, în anumite momente, orientarea spre descentralizare şi autonomie locală dar mai mult totuşi, sistemul de administrare a devenit mai centralizat. Astfel, apariţia noului minister trezeste polemici mari şi contradictorii.

Părerea mea este că reuşita constituirii unui sistem de administrare publică modern în Republica Moldova poate fi asigurat doar de existenţa unei structuri responsabile abilitată cu atribuţiile necesare care să fie la cârma acestui proces. În acest caz este mai puţin important denumirea acestei instituţii şi tipul ei – Minister al administraţiei publice sau Comisie parlamentară sau Uniune a autorităţilor locale sau asociaţie. Apar multe semne de întrebare, odată cu crearea ministerului ca structură guvernamentală. Dar, astfel de ministere există în multe ţări europene inclusiv în cele din fostul „lagăr socialist” precum (Polonia – Interne şi Administraţiei; România – Administraţiei şi Interne; Croaţia – Justiţiei, Administraţiei şi Autoadministrării Locale; Letonia – Dezvoltării Regionale şi Administrării Locale sau Macedonia -Autoadministrării Locale. Rolul acestor ministere în constituirea unor sisteme de administrare moderne în aceste ţări a fost extrem de important.

Deranjează altceva. Până în prezent în Moldova au fost constituite peste 30 asociaţii ale autorităţilor locale (aproape fiecare raion dispune de asociaţii proprii). Deşi toate au fixate în statute drept scopuri promovarea intereselor membrilor lor şi contribuirea la perfecţionarea sistemului de administrare publică, în realitate se realizează doar prima parte a acestui deziderat. Toate asociaţiile sunt politizate şi promovează doar interesele partidelor în căror „umbră” se află. Din aceste considerente, crearea ministerului şi activitatea lui ulterioară va fi obiectul de observare pentru multă lume. Aşteptările din partea ministerului sunt mari. În primul rând se aşteaptă  – elaborarea şi promovarea unei politici consecvente a statului în domeniu, orientată spre consolidarea autonomiei locale şi descentralizarea administrativă. Mai apoi de la minister se aşteaptă o coordonare efectivă şi monitorizare a procesului de descentralizare, prin implicarea structurilor de specialitate ale Guvernului, Parlamentului, şi structurile asociative ale autorităţilor publice locale; asigurarea unui lobby efectiv a intereselor autorităţilor administraţiei publice locale la nivelul central  şi crearea condiţiilor de perfecţionare a managementului resurselor umane pentru asigurarea administraţiei publice locale cu personal profesionist, bine motivat şi responsabil. În dependenţă de realizarea acestor aşteptări voi putea aprecia a fost o idee bună sau nu crearea ministerului administraţiei publice.

 

Cum aţi putea caracteriza nivelul de asistenţă în domeniul dezvoltării locale din partea organizaţiilor donatoare internaţionale la etapa actuală?

O vorbă din popor spune că „Nemulţămitului i se i-a şi ceea ce i se dă”. Apreciez mult asistenţa acordată de organizaţiile donatoare internaţionale şi consider că în prezent nivelul şi volumul de asistenţă este cel mai înalt. Suntem implicaţi în acordarea serviciilor de instruire în domeniul fundraisingului şi am calculat că în prezent comunităţile locale din Moldova pot beneficia de asistenţă din partea a peste 30 de organizaţii donatoare internaţionale si programe de finantare. Însă, o bună parte din asistenţa acordată nu ajunge în localităţile noastre. Şi cauza principală este faptul că despre posibilele surse de finanţare la nivel local pur şi simplu nu se cunoaşte. Localităţile rurale dar şi oraşele mici nu dispun de capacităţi umane de a atrage surse de finanţare. De asemenea, la nivel local practic lipsesc sunt foarte puţine structurile de atragere a finanţărilor. În lipsa acestora este şi mai complicat procesul de gestionare a proiectelor.

 

Care au fost succesul şi eşecul Dstră cele mai mari în calitate de consultant în domeniul dezvoltării locale?

Sunt efectiv în consultanţă de circa 10 ani şi a vorbi despre succese sau eşecuri remarcabile mi se pare degrabă. Totuşi în această perioadă am reuşit să mă implic în implementarea mai multor proiecte majoritatea din care au avut rezultate bune. La categoria succese mari aş putea remarca relaţiile de colaborare şi chiar parteneriat cu unii din beneficiarii noştri care s-au stabilit acum câţiva ani şi care continuă şi în prezent. La acest capitol pot să menţionez relaţiile care s-au stabilit cu autorităţile locale din raioanele Soroca (începând cu 2000), Cahul (din 2001), Leova (din 2002), Ungheni, Teleneşti, Floreşti, Hânceşti, Ialoveni, etc. La capitolul nereuşite am doar un singur caz. În anul 2003 în câteva localităţi rurale am demarat un proiect de asistenţă în dezvoltarea afacerilor. Proiectul a început bine şi am investit mult pentru a convinge mai multe persoane de a se lansa în afaceri. Spre regret la mijlocul proiectului finanţatorul s-a retras şi am fost nevoiţi să întrerupem proiectul, lăsând nerealizate multe speranţe. Sper însă că am reuşit să ne reabilităm ori, în 2005 ne-am reîntors în aceste localităţi cu alte proiecte care s-au realizat integral.    

Ce părere aveţi faţă de revista «Moldova Urbană»?

Urmăresc cu atenţie apariţia fiecărei ediţii a revistei şi o citesc cu mare interes. Suntem o organizaţie specializată în domeniul dezvoltării urbane, de aceea revista este un izvor important de informaţie în vidul informaţional existent în acest domeniu din Moldova şi este componentă indispensabilă a bibliotecii noastre. Care sunt părerile? Apreciez înalt lansarea acestei reviste şi am un interes deosebit faţă de cele ce publică. Revista „Moldova Urbana” este prima revistă specializată din Moldova, fără precedent, care abordează problemele dezvoltării oraşelor. Importanţa şi rolul deosebit pe care îl joacă oraşele în dezvoltarea unei societăţi nu mai este contestat nici chiar de cei mai înflăcăraţi susţinători ai anti-urbanizării. De asemenea, complexitatea problemelor cu care se confruntă oraşele în special cele din Republica Moldova, solicita apariţia unei asemenea reviste mult mai demult. Dar „mai bine mai târziu decât niciodată”. Sunteţi la început de cale, iar problemele dezvoltării urbane sunt atât de multiple şi diverse încât s-ar cere o periodicitate mai mare, o specializare a materialelor publicate pe domenii sau rubrici (de exemplu: planificare urbană, management şi guvernare urbană, servicii publice, infrastructură, dezvoltare economică, agrement urban, probleme sociale, etc.), creşterea volumului şi a tirajului. Desigur nu toate pot fi realizate de-o dată, de aceea voi urmări cu plăcere ascendenţa revistei. Sunt convins că echipa de redacţie şi partenerii revistei vor depune toate eforturile pentru ca revista să devină „principala tribună de idei şi păreri în ceea ce priveşte trecutul şi prezentul urbanizării şi dezvoltării oraşelor Moldovei”, şi „instrumentul informaţional de bază în susţinerea dezvoltării Oraşului Moldovenesc” aşa cum şi-a propus la lansare. Cu această ocazie, Vă urez succes şi multe realizări.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: