Iluziile cooperării transfrontaliere moldo-romane


Cooperarea transfrontalieră moldo-romană

O componentă importantă a strategiei de integrare a continentului european o constituie în prezent intensificarea cooperării transfrontaliere, întărirea conceptelor de regionalizare şi autonomie locală. Euroregiunile, fiind forme instituţionale de cooperare transfrontalieră, constituie un model eficient pentru rezolvarea problemelor de dezvoltare social-economică a regiunilor frontaliere ţărilor limitrofe (cel puţin aceasta atestă numeroasele practici de succes din ţările europene). Acesta se explică prin faptul că între regiunile de frontieră a ţărilor limitrofe există legături tradiţionale stabilite de veacuri, problemele cu care se confruntă sunt în mare parte omogene, iar rezolvarea lor nu se poate face exclusiv pe teritoriul statelor naţionale. Cooperarea transfrontalieră favorizează creşterea economică şi a standardelor de viaţă în zona de frontieră, stimulează comerţul liber, schimbul de investiţii, facilitează integrarea regiunii în reţeaua europeană de comunicaţii. Cooperarea transfrontalieră este privită ca  o premisă  de integrare europeană şi de stabilire a relaţiilor mai bune dintre statele vecine. Ea este şi un mecanism de reducere a provocărilor şi a şocurilor noilor linii de separare dintre Uniunea Europeană lărgită şi statele necandidate, precum şi un mecanism de armonizare a priorităţilor politice interne cu standardele securităţii internaţionale şi regionale.  

Republica Moldova şi România au constituit trei  euroregiuni –  „Dunărea de Jos” (raioanele Cahul şi Cantemir din Republica Moldova, judeţele Galaţi, Tulcea şi Brăila din România şi regiunea Odesa din Ucraina), „Prutul de Sus” (raioanele Edineţ, Briceni, Ocniţa, Donduşeni, Râşcani, Glodeni, Făşeşti Sângerei şi municipiul Bălţi din Republica Moldova, judeţele Suceava, Botoşani din România, regiunea Cernăuţi din Ucraina), precum şi Euroregiunea românească „Siret-Prut-Nistru” (raioanele Anenii Noi, Basarabeasca, Calarasi, Cimislia, Criuleni, Dubasari, Floresti, Hancesti, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Orhei, Rezina, Soroca, Straseni, Soldanesti, Telenesti, Ungheni din Republica Moldova şi judeţele Iaşi şi Vaslui din România). Astfel, peste 70% din teritoriul şi 60% din populaţia Republicii Moldova fac parte din cadrul euroregional de cooperare moldo-română. Din acest considerent în contextul realizării obiectivului de integrare în Uniunea Europeană, pentru Republica Moldova intensificarea cooperării transfrontaliere cu România este benefică şi necesară.

Deşi sunt binecunoscute beneficiile cooperării peste frontierele naţionale, iniţiativele de cooperare transfrontalieră între Republica Moldova şi România sunt în continuare sporadice şi se limitează mai mult la iniţiative individuale şi locale decât la politici consistente. După aproape 12 ani de activitate a euroregiunilor moldo-române (Euroregiunea „Dunărea de Jos” a fost creată la 14 august 1998) putem constata că evoluţiile cooperării transfrontaliere pe acest segment de frontieră europeană rămân modeste. Cooperarea efectivă a fost şi rămâne permanent blocată de lipsa de voinţă politică manifestată din partea autorităţilor centrale de pe ambele maluri ale Prutului şi un şit de alţi factori obiectivi şi subiectivi.

Doar câteva exemple: Ideea creării extensiunii Universităţii din Galaţi la Cahul a fost cu greu realizată abea la sfârşitul anului trecut. Cele câteva proiecte realizate în comun în ultimii doi ani nu au intensificat schimburile comerciale dintre Moldova şi România.  Volumul comerţului din cadrul euroregiunilor este neînsemnat, doar câteva sute de mii de dolari pe an.

Un factor de ordin politic ce blochează cooperarea transfrontalieră rezidă în constrângerile legale şi instituţionale, condiţionate, în primul rând, de abordarea acestei probleme atât în Republica Moldova cât şi în România. Problemele de ordin politic existente în statele partenere n-au permis (şi nu permit în continuare) semnarea  unor acorduri interstatale cu privire la lărgirea substanţială a competenţelor autorităţilor locale în ce priveşte activitatea în cadrul euroregiunilor. Regimul circulaţiei mărfurilor, capitalurilor şi forţei de muncă în euroregiuni nu se deosebeşte, cu mici excepţii, de cadrul general existent. De asemenea, în toate ţările participante la euroregiuni, acţiunile autorităţilor publice locale de  promovare a intereselor peste hotare nu sunt reglementate prin prevederi legale. Lipsesc  mecanismele de coordonare a cooperării dintre guvernele locale, precum  şi norme armonizate de administrare, finanţare şi monitorizare a proiectelor  de cooperare transfrontalieră. 

Revenirea în 2003 la structura teritorial-administrativă sovietică a îngreunat în Republica Moldova procesul de coordonare şi de luare a deciziilor în cadrul euroregiunilor. De exemplu, Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru” constituită in 2002 de către 2 judeţe din România şi 4 judeţe din Republica Moldova, până în prezent nu-şi găseşte o formă instituţională eficientă de coordonare pentru că partea moldovenească este reprezentată acum de 18 administraţii locale. Structurile administrativ-teritoriale moldoveneşti constituite urmare a antireformei teritorial-administrative sunt incomparabil mai mici faţă de partenerii de euroregiune (cum pot fi comparabili de exemplu: raionul Cantemir şi Regiunea Odesa). Insuficienţa resurselor financiare de la bugetele locale pentru finanţarea activităţilor de cooperare, lipsa de acces la sursele financiare externe constituie, de asemenea, impedimente în dezvoltarea cooperării transfrontaliere.

Totodată, evaluarea potenţialului economic şi social al euroregiunilor identifică numeroase oportunităţi de cooperare transfrontalieră din diverse domenii, care vor accelera integrarea economică dintre Republica Moldova şi România şi vor impulsiona dezvoltarea economică a ambelor părţi. Republicii Moldova, fiind situată într-o zonă de tranzit al fluxurilor est-vest, ar putea să aibă beneficii importante. Dar acest lucru nu se întâmplă din cauza stării proaste a infrastructurii rutiere, precum şi a problemei transnistrene.

Una din priorităţile cooperării transfrontaliere trebuie să fie dezvoltarea infrastructurii de transport, precum şi a infrastructurii de frontieră.  O altă prioritate a cooperării transfrontaliere  este dezvoltarea business-ului  mic şi mijlociu, a întreprinderilor mixte şi a schimbului în regiunile frontaliere. Aceasta ar contribui la dinamizarea creşterii economice  şi ar ajuta la rezolvarea acutelor probleme sociale. Există şi  alte  oportunităţi dintre care vom menţiona: (1) coordonarea eforturilor comune  privind aprovizionarea cu apă potabilă în zonele limitrofe, (2) cooperarea dintre camerele de comerţ şi industrie pentru promovarea în comun a produselor pe pieţele din est şi vest, (3) constituirea unor structuri comune privind certificarea mărfurilor, dezvoltarea pieţelor de desfacere a produselor, ocuparea forţei de muncă, valorificarea şi dezvoltarea potenţialului economic existent; (4) realizarea unor noi puncte de trecere a frontierei (podul de la Leova demult se regaseşte într-un şir de documente guvernamentale) şi modernizarea celor existente, (6) dezvoltarea şi promovarea comună turismului şi a traficului turistic,  (7) coordonarea programelor de protecţie a mediului, realizarea în comun a proiectelor şi monitorizarea în comun a factorilor de poluare din regiuni.

Valorificarea acestor oportunităţi poate fi realizată prin Programul Operaţional  Comun România-Republica Moldova – Ucraina pentru anii 2007-2013 care se implementează în prezent. Strategia de dezvoltare a acestui document este intensificarea cooperării socio-economice şi crearea  în regiune a oportunităţilor pentru angajarea forţei de muncă, creşterea coeziunii sociale, dezvoltarea zonelor rurale. Obiectivele strategice ale programului sunt:  (1) intensificarea cooperării economice şi sociale în regiune, şi (2) îmbunătăţirea nivelului de integrare a infrastructurii transfrontaliere. Drept priorităţi pentru proiectele ce urmează a fi realizate în cadrul acestui program se consideră: (a) dezvoltarea socio-economică şi (b) acţiunile de la om la om. Managementul defectuos al acestui Program a limitat însă oportunităţile de dezvoltare a cooperării transfrontaliere. (Voi reveni cu un material mai amplu la acest subiect în unul din posturile viitoare).

Este evident că integrarea R. Moldova în spaţiul european poate fi realizată prin şi cu România. Iar cooperarea transfrontalieră poate da acestui proces concreteţe şi substanţă. Valorificarea oportunităţilor acestui domeniu poate favoriza atât dezvoltarea socială şi economică regională cât şi apropierea de obiectivul integrare europeană.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: